ET hiccups: "Ethic up!"

Un cadou bun pentru un specialist in Relatii Publice

Ultima perioada a fost una nebuna, nebuna de tot si asupra ei sper sa ma intorc in cateva postari ulterioare. Cu mici exceptii, in genere, perioada noiembrie-decembrie e mereu una plina: de activitati de surprize si de cadouri. Anul acesta nu s-a dezis si cadourile au inceput sa vina, incet dar sigur, de pe la mijlocul lunii noiembrie. Printre ele, weekendul premergator zilei mele de nastere a fost ceva mai special pentru ca am avut posibilitatea (datorita ghiciti cui) sa il petrec intr-o companie, dubla, extrem de placut.

20131123_125632_Richtone(HDR)

#surprizeasamblate inca din copilarie

#surprizeasamblate inca din copilarie

Eu chiar imi amintesc lucruri din copilarie! Bucati, scene, imagini, sentimente. E clar ca, daca nu mi le-a povestit nimeni, am fost extrem de marcata de ele si asta e motivul pentru care, chiar si acum, pot sa povestesc cu lux de amanunte unele episoade din copilarie.

Printre astea exista un element care apare aproape mereu: la toate aniversarile, de Craciun (cu Mosu’), de Paste (cu Iepurasu’). In principiu, de fiecare data cand era motiv de sarbatoare in poveste apare si… un ou Kinder. De fiecare data cand bunicii veneau in oras, parola de intrare in casa era zornairea oului Kinder. La fiecare Mos Nicolae, primul gest era scuturarea bocancului proaspat curatat pentru descoperirea oului cu surprize.

Metallica: through the never, beyond clever, the best ever

maxresdefault

La cat de mind-blowing a fost Metallica Through the Never aseara oricat de mult m-am chinuit sa gasesc ceva inteligent legat si coerent de spus, nu am reusit. Asa ca o sa ma rezum la a impartasi idei disparate, in ordinea in care imi vin in cap. Macar asa sunt sigura ca nu pierd nimic din dorinta de a avea structura si logica.

-> Random thought #1: proiectia de aseara nu a fost nici film artistic, nici concert, nici documentar; din punctul meu de vedere a fost un display al capacitatii tehnice a echipei (tind sa cred ca, la un anumit nivel, e si un soi de demonstratie, in urma scandalului Napster) => cu alte cuvinte the ultimate, state of the art Metallica show

Gropita din obrazul jazzist

Nu stiu despre voi dar cand eram mica erau mamici care povesteau ca le suflau fetitelor lor in obraz cu paiul de grau ca sa li se faca gropite. Nu stiu daca treaba asta chiar functioneaza dar ce stiu e ca gropitele mi s-au parut mereu foarte atragatoare. Si implicit purtatoarele lor.

Aylin Cadir este una dintre membrele de seama ale acestui grup. Si nu doar datorita faptului ca e mandra purtatoare a acestei caracteristici (asa cum singura a recunoscut-o in timpul concertului de marti, 17 septembrie, din Jazz Book) ci pentru ca, per total, prezenta ei este una asemanatoare gropitelor.

Pe Aylin o stiam de actrita si, spre deosebire de trendul general, nu ca fosta membra a formatiei Pops (informatie pe care am aflat-o destul de recent). Am descoperit-o in ipostaza de cantareata acum ceva timp, atunci cand lansa videoclipul de mai jos – un material care mi-a atras atentia din prima prin vibe-ul retro si prin scenariul catchy.

Joie de vivre la puterea Plai

“Once the stone you’re crawling under is lifted off your shoulders

Once the cloud that’s raining over your head disappears

The noise that you’ll hear is the crashing down of hollow years”

De cateva saptamani bune melodia celor de la Dream Theatre imi rasuna in cap pe repeat. Si nu mai are acelasi vibe pe care l-a avut cand am ascultat-o prima data si apoi obsesiv cativa ani buni. Nu mi-am mai fredonat-o in minte ca sa ma ajute sa ma ridic. Acum ii simt its true colors.

Se poate ca schimbarile din viata mea din ultima perioada sa nu fie dintre cele majore. Se poate ca eu sa fi atras lucrurile bune in viata mea prin atitudini pozitive. Dar ce e sigur e ca ultimele luni au fost unele in care am cunoscut oameni frumosi, plini de viata care mi-au dat mai mult decat am reusit eu, uneori, sa le dau lor. Si toata treaba asta a culminat in weekendul asta, la Festivalul Plai unde am ajuns datorita unor oameni frumosi, alaturi de ei, bucurandu-ma de munca unora dintre ei care au facut posibil un eveniment la care am vazut doar oameni de genul asta.

Cu o zi inainte de a pleca la Festival citeam un articol minunat despre voluntari, despre dedicarea lor si despre avantul care te cuprinde atunci cand ii vezi facand lucruri din pasiune. Si am zis ca-i semn bun de pornit la drum. Si m-am entuziasmat. Si n-am fost dezamagita, pentru ca treaba asta s-a vazut crystal clear, la fiecare pas, in toate zilele festivalului.

Se canta a treia oara sau Acoustic Bloggers #3

“La marginea scenei abrupte

La un han numit Joy Pub s-au oprit

Un chimist, 4 PRisti si-alti cativa menestrei

E-un cantec istoric ce ne-aduce aminte

Ca Bloggerii in veci vor fi frati

Un cantec de lupta, batran ca blogosfera

Ce va invit, miercuri (25 aprilie), sa-l ascultati.

Se prea poate ca aceste 2 strofe sa nu fie cele mai inspirate dar cu siguranta incearca sa sintetizeze ceea ce se va intampla peste 2 zile, intr-un club din Piata Romana, incepand cu orele 20:30.

Cu alte cuvinte Acoustic Bloggers #3

Acoustic Bloggers – cantare pentru o a doua supravietuire

Acoustic BloggersM-am gandit cateva zile in sir cum ar putea sa sune acest post. Am trecut in revista toate variantele de la aceea clasica de anuntare a unui eveniment caritabil pana la cea a stilului meu filosofico-etic, si tot nu am gasit formularea cea mai potrivita. Nu imi explic de unde incapacitatea mea de a selecta frazele potrivite. Cert este ca, pana in momentul de fata, tot nu sunt convinsa ca, pana la sfarsitul postului, voi reusi sa gasesc tonul potrivit.

Si, cand te gandesti, de fapt totul se rezuma la o simpla propozitie: Marian Teofan vrea sa traiasca!” O propozitie care, in realitate, este cristalizarea nenumaratelor stradanii ale unor oameni care tin la el mai mult decat la ei insisi dar si a unor oameni care have grown fond of him pe parcurs, fara chiar a-l cunoaste. Si asa ajungem la concluzia ca nu este, nici pe departe, vorba despre o simpla propozitie.

Va invit sa facem, impreuna, un exercitiu de imaginatie, maine, 13 aprilie, ora 20:00, în Clubul A’live (Str. George Enescu nr. 25, langa magazinul EVA). Sa lasam la o parte impresia ca oamenii de pe scena de la Acoustic Bloggers sunt acolo pentru ca doresc sa se promoveze pe ei, sa isi promoveze talentul sau blogul, si sa ne imaginam. Sa ne imaginam cum ar fi ca, peste sa spunem 7-8 ani, un copil sa urce pe aceeasi scena, alaturi de cativa bloggeri ( care or mai supravietui pana atunci in online ) si sa incante publicul strans in scopuri caritabile cu melodii pe care, cu ceva ani in urma, le cantau Marius Matache, Vlad Dulea, Alexandru Tunaru, Alin Pandaru, Toma Nicolau sau chiar A.G. Weinberger. Si acel copil sa fie Marian Teofan.

Si dupa ce ne imaginam, sa donam cate putin fiecare, pentru ca exercitiul de imaginatie sa devina o adevarata calatorie in timp. Mai ales ca intrarea este libera si ca trebuie doar sa faci rezervari la numărul de telefon din club: 0756.094.914 si eventual sa dai attend aici

I want to do bad things with you…

Mda… Asta mi-a spus sticla aia de J&B care m-a intampinat in The Gin Factory, la petrecerea organizata de Manly.ro si (energizata) alcoolizata de J&B. Si dupa momentul in care trupa de irlandezi focosi prezenti la fata locului  (pe numele lor Old CREW) m-a facut sa si #feelthebeat of the Irish version a aceleiasi melodii, mi-a fost clar ca petrecerea e deja un succes.

Organizatori extrem de primitori si grijulii: check

Muzica extraordinara care a determinat atmosfera extraordinara: check

Oameni frumosi, cu multa experienta si de la care ai ce invata: check

Lipirea fetei virtuale pe omul real: check

Si, ca sa-mi fac si eu mendrele si sa nu ies chiar de tot din sfera stilului abordat in cadrul acestei incercari de blog, trebuie sa mentionez ca petrecerea de vineri a fost un trigger. A fost momentul acela revelator, de dupa o depresie, care te repune pe picioare, care te readuce among the living si care iti da un boost neasteptat de self-esteem si de incredere in fortele proprii.

Un francez, un corist si despre patriotism

Nu sunt o persoana patrioata. Nu am fost niciodata. Mi s-o fi tragand de la realismul acut cu care am vazut lumea de cand I started being aware of myself.   Sau poate de la lumanarile aprinse in casa atunci cand ai mei nu au avut posibilitatea sa plateasca lumina. Cert e ca, regardless of the reason, nu prea am simtit ce inseamna sa fii animat de acest sentiment, sa ti se ridice parul de pe mana cand asculti imnul national sau sa traiesti la maxim momentele cand sportivul roman saluta de pe podium cu medalia de aur de gat.

Asta pana cand am plecat prima data peste hotare. Varsta frageda, predispozitie mare spre emotivitate ca efect al plecarii de langa parinti, experienta in intregime noua intr-un context caracterizat de spiritul Craciunului. Statutul meu de atunci: membra a unui cor – Prietenii Muzicii – ce haladuise prin toata Europa si cantase multor comunitati de romani din diaspora. Am inceput sa incerc un… ceva pe care l-as putea numi acum atasament fata de tarisoara pe care o reprezentam in ie, fota si cu tricolorul in codite. In frigul din imensele catedrale frantuzesti cantand colinde romanesti. In aplauzele romanilor de acolo cu lacrimi in ochi si a francezilor ce se comportau aidoma.

M-a incercat si m-a lasat cand m-am intors la mizeriile romanesti cotidiene care ma marcau fara sa ma afecteze pe moment. Si m-a incercat din nou de fiecare data cand am plecat si m-a lasat de fiecare data cand m-am intors. Intre timp am crescut, a trebuit sa renunt, din pacate, la plecarile alaturi de cor si mi-am dat seama ca nu trebuie sa “ma mai incerce sentimentul” ci, mai degraba, ca trebuie sa il incerc eu pe el. Si am inceput sa incerc sa schimb cate ceva. Pe ici pe colo, incepand cu mine si insistand cu argumente pe langa altii, incapatanandu-ma ca se poate si in lumea mea, si in Romania noastra.

Familia si moralitatea merg mana in mana

Cand te trezesti si in timp ce iti bei ceaiul si descoperi ca primul e-mail din Inboxul tau este de la unul dintre parinti, nu poti ghici ca vei ramane marcat pentru intreaga zi (daca esti norocos, doar pentru intreaga zi). Sau ca vei ajunge sa te gandesti serios ca de fapt cele cateva randuri aparent prea personale si cu un topic marunt sunt de fapt cristalizari ale principiilor dupa care ai fost crescut si pe care ajungi sa le constientizezi si teoretizezi abia dupa ce te-ai desprins de casa.

Buna dimineata,

Imi cer scuze inca de la inceput pentru eventualele greseli pe care este inevitabil sa le fac, dar nu cred ca voi avea puterea sa revin asupra textului sa le corectez.

Vreau sa-ti reamintesc ca te iubim mult mult si ca pentru noi voi sunteti cea mai mare realizare a vietii noastre. Din acest considerent, te rog sa nu uiti in fiecare zi:

1) sa te uiti in fiecare zi in oglinda, pentru ca daca nu vezi inainte de a pleca, gaura din bluza pe care ai hotarat sa o imbraci, ESTE O PROBLEMA;

sau altfel spus: sa te uiti in oglinda, pentru ca daca tu nu mai vezi “gaura” din haina de gesturi si idei pe care o afisezi in fiecare zi inseamna ca ESTE O PROBLEMA, pentru ca toti ceilalti o vor vedea in locul tau

2) sa nu uiti sa te demachiezi in fiecare zi, pentru ca s-ar putea ca ridurile sa apara mai repede decat ar fi normal sa apara, iar daca nu-ti pasa de asta ESTE O PROBLEMA;

3) sa nu uiti sa-ti faci in fiecare zi baia de frumusete, pentru ca altfel nu vei avea un somn usor si linistitor si dimineata nu vei avea destula putere sa o iei de la capat, iar daca nu te gandesti la acest lucru, ESTE O PROBLEMA;

1 of 2
12